Lumina florilor, Floarea luminilor

Lumânări aprindem

și cerșim

nemurire,

partea din viață, Iubirea,

care nu se cerșește,

se cucerește, se merită…



Cea mai frumoasă parte din mine

s-a prăbușit și a zburat

fără întoarcere și

fără moarte…





O parte din mine s-a rupt de trup

și m-a părăsit, și m-a durut, și m-a iertat,

iubindu-mă,

frumos, înflorit, luminat…

și eu iubesc țara de flori și lumini

în care

s-a prăbușit și s-a-nălțat…

Lumina florilor, Floarea luminii…



Adună-mă, Doamne, pe mine, culege-mă,

(cu) cea mai frumoasă și cea mai fragilă

parte din mine,

plecată înspre lumini și flori,

pe drum de lumini și flori,

între lumini și flori,

cu Tine, Doamne, adunat din Lumină,

dacă lumina din mine

se învrednicește de nemurire,

învrednicește-mă, Doamne, Tu

de Lumină,

de-al Florii de lumină gând

și de Floarea gândurilor luminate,

Lumina florilor și Floarea luminii,



Oare câtă frumusețe mi-a rămas?

Îmi ajunge, oare,

ca să-mi câștig

restul de nemurire,

nemurirea întreagă -

Floarea luminii, Lumina florilor?



Imagine: fragment din cea mai veche fotografie cu mama…

Sursa: GriArg