Ne jucam…

Ne jucam, inventam simboluri.

Simbolul discreţiei, am zis, e metafora.

Ni se aşternu în faţă o metaforă nouă detot.

Stăturăm doi cu o metaforă, neştiutori de nimic,

Mai sinceri decât pruncul în faţa sânului matern.

Porni să plouă. Metafora ne înveli cu sinele-şi

impenetrabil.

Aşa merserăm în lume,

aşa purtarăm sinceritatea,

apărată de o singură metaforă,

ca pe o nouă religie.

Aşa venirăm aici şi cântarăm:

Abătuţi de gânduri peste aceste flori,

Cădea-vom ca o apă în toi de sărbători,

Vom face să nu-ncapă, de răbufniri color,

Nici cântecul în strune,

Nici preot-soare-apune

În altarul de mohor.

Şi, abătuţi de gânduri peste aceste văi,

Vom fi ca şi furtuna cu toată ura ei

Pentru sămânţa de cărbune

Şi florile de rău,

Şi pentru cel lingău,

Şi pentru cel scăldat în lapte de minciună.

(Publicat în culegerea Dintre sute de catarge, ed. Literatura artistică, 1990)

Sursa: GriArg