sâmbătă, 16 martie 2013

Tot mai singure... Satele Moldovei mele

Eram mică, mama mă lua cu ea peste tot. Chiar și la croitoreasă. Croitoreasa mamei era o consăteancă, plecată din satul natal, Cotiujenii Mari, pentru a le asigura celor trei fetițe o viață mai bună. Mama nu-și cosea rochii prea des, nu-și putea permite, dar, atunci când avea nevoie să-și completeze garderoba, mergea la tanti Mila (așa îi ziceam noi), pentru că știa că e o croitoreasă foarte bună, și apoi... mai era și dorul de satul copilăriei. Așa se face că am ajuns și eu să cunosc povestea surorilor Ciorici, să le aud cântând și să simt în cântecele lor vibrația satului de care mă leagă dragi amintiri...

Când eram domnișoară, le admiram pentru vocile cristaline și pentru eleganța lor, pe care o demonstrau pe scenă, pentru felul în care își alegeau textele, și mă mândream, în sinea mea, de legătura nevăzută dintre noi...

Azi am aflat că Geta ne-a părăsit, s-a dus așa cum s-a dus și mama acum un an, cum s-a dus și mătușa mea, acum doi ani... În lumea celor mai buni.

Ce faci, Doamne? Chiar atât de singuri ne lași?


                                                                       * * *

2 comentarii:

  1. Altă melodie suoerbă...

    http://www.youtube.com/watch?v=A_1EeBz9Lag

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.youtube.com/watch?v=yNy-PDHfglo

    RăspundețiȘtergere