Pentru că tot am început să fac dezvăluiri…
În poarta casei de la Condrița crescuse, prin nu știu ce întâmplare, o tufă de iasomie. Nu bloca trecerea, dar părea cam străină acolo unde prinsese rădăcini, și portița nu se deschidea până la capăt. Atins în orgoliul său de gospodar, tata s-a apucat să scoată iasomia „buclucașă”, intenționând să elibereze portița de „opritorul” înmiresmat. Tăiase deja o ramură, când l-a văzut mama, care a alergat imediat să salveze ce mai rămăsese din floare. Tata, un caracter destul de autoritar, de regulă, nu prea suportă să fie contrazis, dar mama a reușit să-l convingă de nedreptatea pe care era cât pe ce să o comită: „Nu credeam că ești în stare să distrugi ceva frumos, numai pentru că te incomodează!, i-a zis ea tatei, imaginează-ți că oricine are putere distruge tot ce nu-i convine, fără a lua în seamă valoarea lucrurilor care îl deranjează… Dacă iasomia asta a răsărit, a crescut și a și înflorit în acest loc, înseamnă că locul ei e aici, lângă poarta noastră!”.
Tata, care a fost nu o singură dată în situația de a fi contestat, impiedicat să se exprime, interzicându-i-se articolele, din cauză că incomoda pe câte vreun șefuleț de partid, a rămas impresionat de argumentul mamei. Atât de impresionat, încât a scris acele versuri despre curajoasa și înțeleapta… rămurea de iasomie. Un mic poem (atât de personal, încât ar fi putut rămâne neobservat!), o pagină din jurnalul condrițean al tatălui meu, care l-a inspirat pe compozitorul Mihai Toderaș să scrie muzica pentru cele trei strofe, la care tata a mai adăugat altele, cerute de contextul muzical…
* * *
În imagine un tablou de S. Burlacu.
Sursa: GriArg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu