Liniște

Si e atâta linişte,

Că se aude valsul frunzelor căzând

Şi înflorirea bobocilor roz

şi zâmbitori către soare…

Şi parcă tot mi-aş dori mai multă linişte…

Şi aş da tot pentru un pic de linişte…

… şi te-am dat pe tine pe un pic de linişte.


Sursa: GriArg.

Dos poemas de Leonard Tuchilatu/Două poeme de Leonard Tuchilatu (trad. por Pere Bessó)

He aquí dos poemas de un poeta caro para ti, sin duda. Hermano de de la poeta Leonida Lari y esposo de la también poeta Marcela Benea, Leonard Tuchilatu (1951-1975) goza de prestigio entre las generaciones más jóvenes tanto por su valor literario como por su pronta muerte a los venticuatro años. Nacido en Basarabia –hoy República Moldava- en el seno de una familia de intelectuales, estudió en el Instituto de Literatura ‘Maxim Gorki’ de Moscú (1973-1975). Interesado por los filósofos de la Antigüedad y por la poesía lírica contemporánea, sobre todo, por los expresionistas (Trakl, Heym…) y sufrió la profunda influencia de Rainer Maria Rilke y Lucian Blaga. Una grave enfermedad renal y un trasplante fallido le llevaron a la muerte sin haber publicado todavía. Su obra literaria póstuma: Sol,prefacio de George Meniuc, Chişinău, 1977; Fata Morgana, prefacio de Gheorghe Vodă, Chişinău, 1989; Sol. Fata Morgana, prefaţă de Andrei Langa, George Meniuc, Alexandru Cosmescu, Chişinău-Bucureşti, 1996;Rapsodie, 2001; 101 poeme, Editura Biodava, Bucureşti, 2011…




poezie

Ascundeţi zidurile goale
de albeaţa ce face ochii să doară
Ascundeţi-vă cu ele
acolo,
unde apele tac dormind,
unde Pasărea Phoenix
îşi arde aripile
şi copiii îşi lasă fruntea pe braţele
cerului.
Ascundeţi-vă, voi,
ce strigaţi,
manechine cu flori
în pumni şi zâmbetul
blând, cu peruca plina
de colb.
Ascundeţi-vă, voi,
ce sunteţi o ruşine
a toamnei


poema

Amagueu les parets nues
de blancor que fan doler-se els ulls
Amagueu-vos amb elles
allà,
on les aigües callen dormint,
on l’Au Phoenix
crema les seues les ales
i els infants es deixen el front als braços
del cel.
Amagueu-vos, vosaltres
que crideu,
maniquins amb flors
als punys i el somriure
suau, amb perruca plena
de pols.
Amagueu-vos, vosaltres
que sou la vergonya
de la tardor


poema

Ocultad las paredes desnudas
de blancura que hacen dolerse los ojos
Ocultaos con ellas
allí
donde las aguas callan durmiendo,
donde el Ave Phoenix
quema las alas
y los niños se dejan la frente en los brazos
del cielo.
Ocultaos, vosotros
que gritáis,
maniquís con flores
en los puños y la sonrisa
suave, con peluca llena
de polvo.
Ocultaos, vosotros
que sois la vergüenza
del otoño.


***

Arta

În simplitatea asta a bucuriilor
oare cine te orânduieşte
Plapând par
în tremurul unei lumânări
pe jumătate arse
şi scriu despre lumina, despre bucuriile orei.
Geamătul Surd însa minte atât de neruşinat...
Şi mă aplec încet, încet, să culeg
grăunţele unor amărăciuni adevărate.





Art

En aquesta simplicitat de les alegries
qui de veritat et disposa
Delicat sembla
en el tremolor d’una espelma
mig cremada
i escric de la llum, de l’alegria de l’hora.
El Sord Gemec encara ment tan desvergonyidament...
I m’incline a poc a poc a recollir
els grans d’uns amargors vertaders.


Arte



En esta simplicidad de las alegrías
quién de verdad te dispone
Delicado parece
en el temblor de una vela
a medio quemar
y escribo de la luz, de la alegría de la hora.
El Sordo Gemido aún miente tan descaradamente...
Y me inclino lentamente a recoger
los granos de unas amarguras de verdad.

Publicat de Andrei Langa la 08:21


Sursa: Blogul lui Andrei Langa

Râul

Există și ape care nu despart.

Zidurile reci

mă urmăresc și în acest semivis

și tot nu pricep

ce se întâmplă cu noi:

galeria ne-a ascuns de ochii bătrânelor pietre…

Acum, adă-mi aminte numele florii!

Râul are privirea albastră

și tâmplele blonde…

Adă-mi aminte numele florii…

În jurul meu s-a încins un oraș necunoscut,

sunt singură în mijlocul acestei hore…

Podul are brațul tare

și inima căruntă…

Cineva a scris pe zidurile reci

numele florii…

(Variantă. Publicat în resvista Basarabia nr.10-11, Chișinău, 1995, pag. 86-89)

Sursa: GriArg.

Sursa imaginii.

Poduri

Am cunoscut un pod englezesc

din pietre vechi,

un pod zbârcit şi cărunt, mare sentimentalist,

un pod suveran peste privile tale

albastre şi desperate

şi eu, nefiind în stare să înţeleg, nici acum,

de unde atâta ură pentru tristeţea mea…



Ofelia s-a aruncat de pe un pod ca acela

(poate chiar de pe acela),

altfel dragostea ei s-ar fi destrămat

ca o pânză de mătase într-un sipet uitat…



Dragostea Ofeliei stă şi acum undeva pe un pod…

poate chiar pe acesta, unde această lume,

bună sau rea, cântă un nume de ţară.





Şi am mai cunoscut un pod,

nu foarte bătrân, cam necioplit, proletkultist,

dar plin de flori,

pe care altă lume, bună sau rea,

cânta un alt nume de ţară,

un pod-curcubeu peste gândurile mele

albastre şi desperate…

şi tu, nefiind în stare să înţelegi

de unde atâta dragoste pentru

speranţele tale…



Pentru că e acest pod de durere între noi,

în lipsa altor poduri, de dor, între ţări,

ochi sunt fixaţi pe ecrane, urmârind

cu aviditate raportul dintre dor şi durere.



Nefiind decât nişte familii mai mari,

ţările feiricte sunt fericite la fel .

Nefericirea este criteriul identificator.



Când fluxul de dor e mai mare,

creşte, evident, preţul durerii…

Îvăţând să speculezi atât de bine

situaţiile de criză de dor,

ai putea să nu mai dispreţuieşti

ţările triste?



Oamenii pot să aibă sau nu dreptate.

Sau vină.

Dar cred că adevărul a rămas pe un pod…

pentru că, ziceam, tot pe un pod,

cred,

mai e şi acum…iubirea Ofeliei stinse…

Ilok, aprilie 1999

Sursa: GriArg.

Sursa imaginii: aici.

Ne jucam…

Ne jucam, inventam simboluri.

Simbolul discreţiei, am zis, e metafora.

Ni se aşternu în faţă o metaforă nouă detot.

Stăturăm doi cu o metaforă, neştiutori de nimic,

Mai sinceri decât pruncul în faţa sânului matern.

Porni să plouă. Metafora ne înveli cu sinele-şi

impenetrabil.

Aşa merserăm în lume,

aşa purtarăm sinceritatea,

apărată de o singură metaforă,

ca pe o nouă religie.

Aşa venirăm aici şi cântarăm:

Abătuţi de gânduri peste aceste flori,

Cădea-vom ca o apă în toi de sărbători,

Vom face să nu-ncapă, de răbufniri color,

Nici cântecul în strune,

Nici preot-soare-apune

În altarul de mohor.

Şi, abătuţi de gânduri peste aceste văi,

Vom fi ca şi furtuna cu toată ura ei

Pentru sămânţa de cărbune

Şi florile de rău,

Şi pentru cel lingău,

Şi pentru cel scăldat în lapte de minciună.

(Publicat în culegerea Dintre sute de catarge, ed. Literatura artistică, 1990)

Sursa: GriArg

Niște vectori…

Până nu demult,

Bunicilor și părinților mei

Le era frică de cuvinte,

Care erau niște vectori ai speranțelor lor,

Și ei aveau dreptul să spere

Numai până la mijlocul râului…



Și mie mi-e frică de cuvinte,

Care sunt niște vectori ai desperărilor mele,

Și eu am dreptul să desper

Până la celălalt mal

Al oceanului…

(Variantă. Publicat și în revista Contrafort, Anul IV, Nr.4(30), Aprilie 1997)

Sursa: GriArg
Sursa imaginii: Google search :)

Rebus

Eram un rebus…

ori un ghem…

fire subţiri

electrizate, vibrând

într-un câmp de cuvinte…

desfirare, desfigurare…

Asta se întâmplă cu tot

ce se atinge de numele tău.



Am ieşit

din orizontul plin de lucruri

ce-ţi aparţin,

am căzut, de fapt,

şi am prins a pluti

ca un corp imponderabil…

Nu ştiu ce nouă putere s-a născut

din liniştea pădurii,

din strălucirea cerului,

din firele de liliac…

şi, brusc, am redevint un ghem…



Mai ai puterea să mă ghiceşti,

să mă descifrezi

ce sunt, de fapt,

un rebus..?

Sursa: GriArg

Sursa imaginii: aici

L'arbre de la mélancolie

Acum divulg secretul! :) Fundalul  pe care l-am ales pentru acest blog este un tablou de Cezara Colesnic:

Cezara Kolesnik, Tree of melancholy

Nu e de mirare, deci, că  țin la acest blog, unde postez, în special, versuri (inclusiv unele dintre versurile mele),  eseuri și muzică... Tabloul, pe lângă acea excepțională metaforă în culori, pe care o descoperă la fiecare nouă privire, pe lângă profunzime și vibrație, datorate îmbinărilor de culori, nuanțe, lumini și umbre, mai are și acea transparență, care face ca textul scris peste această poveste să-și păstreze propria poveste intactă... Cum nu  am putut face măsurările și croilelile exacte, așa încât să am un blog scris peste un tablou întreg, a trebuit să aleg doar un fragment din pictura Cezarei Colesnic (partea de sus a tabloului) și un ornament floral (străin, dar oarecum „împrietenit” cromatic). Așa se face că povestea jurnalului meu liric se transcrie, încet, pe un colț al acestei superbe picturi, în cerul unui Copac minunat și pe un colț din coroana sa rozmovînflorită, amintind, melancolic, de raiul crângurilor de cireși în toiul primăverii sau de cel al primelor iubiri...

Dimineaţa

Adevăratele înfrângeri
Sunt renunţările la vis. (Radu Gyr)







Acum, pentru că tot stau cu această dimineaţă,

împăturită, pierdută printre ziarele

aduse de un poştaş întârziat,

şi cu fereastra plină de zgomotul ploii

în faţă,

pentru că lumina se răcește şi cafeaua se întunecă

de prea multă aşteptare,

ţin evidenţa curcubeielor din vocea ta.


Ele nu mă vor atinge,

decât atunci când eu voi provoca atingeri,

gândindu-mă la tine...


Dacă m-aş face pierită prin glas,

ar fi pentru că aş avea vocea de pasăre

cu sufletul rămas

prizonier

între două ramuri de trandafir sălbatic...


Mugure, lumina aceasta,

fără umbre alternative,

ce coboară ca un înger spre privirile mele,

este cumva modul indicativ, timpul viitor,

ce ţi s-a predat ieri la şcoală?

Dacă ai fi o floare, pentru a avea succes,

ar trebui să mai ai şi ghimpi…



Mi-e milă să mă despart de dimineaţa aceasta

ciudată,

cum ţi-e milă că iese din top

o melodie drăguţă, dar cam demodată.

Dar...

readuc cele două personaje în realitate:

pe tine, care nu ai spus “nu înţeleg” nici o dată,

pe mine, care nu voi spune

niciodată

“nu pot să nu visez la tine”…

(Variantă. Publicat şi în revista Conrafort, Anul IV, Nr.4 (30), Aprilie 1997)

Sursa imaginii: aici.