Crăciun la Corneşti

Corneşti, orăşelul în care îmi petreceam vacanţele, pentru că acolo stătea familia mătuşii mele, tanti Dora, şi, mai ales pentru că acolo era Gelu... Deşi e de prisos, trebuie să repet: Crăciunul la Corneşti era o feerie...



S-au deschis porţile,

albe,

florile dalbe ning,

voci de copii colindând…



Toate aceste fete vor purta

şi numele de Maria…



Privim prin geamul întunecat,

cuprinşi de teama de a nu distruge,

printr-un gest neatent,

sărbătorescul.



Privim, cu o gelozie ce ne sublimează,

la vizitatorii îngheţaţi…

Suntem trişti, conştienţi:

s-a consumat, fără urmare,

un fapt inedit.



Pleacă cetele de copii

cu zurgălăi strangulaţi

(să nu audă învăţătorul cutare!)

şi cu mere trădătoare prin buzunare…



Pe malul acesta de Prut

colinde se cântau în şoaptă,

cu bucurie dar şi cu frică

se năştea Hristos,



Crăciunul se dizolva

în vacanţa de iarnă

precum strălucirea stelelor

în desenul îngheţat pe geam

şi sunetul de clopoţei

în zuruit de kopeici*…




* kopeika – monedă sovietică.

(Publicat şi în revista Aurora, nr.15-16, Oradea, 2004-2005)

Sursa: GriArg