Ori la răsărit de soare
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot de-asupra cărţii Sale… (G.Vieru)
* * *
Acum doi ani Grigore Vieru se întorcea de la Cahul, unde participase la comemorarea lui Mihai Eminescu şi, urmare a unui tragic accident (accident?), ochii lui s-au stins… tot de asupra cărţii Sale, aşa cum a prezis în al său Legământ…
* * *
Pe 18 ianuarie e (şi) ziua tatălui meu. Trist “cadou”: să primeşti, de ziua ta, vestea dispariţiei unui prieten… Tata, care nu s-a bucurat niciodată prea mult de ziua lui (deh, o zi ca oricare alta, după cum consideră el), azi e trist.
În toţi anii în care, de ziua lui (sau a mamei), când, fiind departe de casă, nu puteam să-i felicit decât la telefon, aveam un profund sentiment de recunoştinţă faţă de prietenii familiei noastre, care ţineau să le telefoneze sau să-i viziteze şi să le ureze La mulţi ani - mă bucuram că părinţii mei nu se simt singuri, în ciuda faptului că nu-i au pe copii alături (aşa cum ar fi trebuit să fie). Printre aceşti prieteni, la care ei ţineau foarte mult, era şi Grigore Vieru…
* * *
În câteva zile după accident cărţile lui Grigore Vieru dispăruseră din librării. Lumea cumpăra, ca “înfometată”, tot ce purta semnătura lui Vieru. Mulţi dintre cumpărători, intervievaţi de jurnalişti, îi reciau, înlăcrimaţi, versurile… Şi se tot zicea, şi până atunci, şi după, că e o profundă criză culturală în stânga Prutului!..
Sutele de mii de admiratori care au venit să-i aducă un ultim omagiu poetului cu versurile căruia crescuseră erau un fel de ultim argument în disputa pe care poetul (şi patriotul) Grigore Vieru a avut-o cu adepţii teoriilor antiromâneşti, care au intoxicat, zeci de ani, publicul nostru. “Diviziile lui Grigore Vieru” – aşa le-a numit sociologul Dan Dungaciu, într-un emoţionant articol scris cu ocazia tristului eveniment…
* * *
Azi, poate că de acolo, de sus, Grigore Vieru vede că relaţiile dintre cele două maluri de Prut s-au mai încălzit. Poate că inima lui, prin care trecea sârma ghimpată ce separa (sau încă mai separă) cele două maluri, se bucură… Sau poate că se întristează, văzând că nu am reuşit să devenim o societate unită, civilizată, europeană, asigurată, prosperă etc., aşa cum şi-a dorit…
* * *
… am mai zis, dar ţin să repet: cei care l-au criticat în timp ce trăia, acuzându-l de toate nevoile care se abătuseră peste noi, au acum prilejul să facă mai mult decât a făcut el. Şi… avem, cu toţii, datoria să facem cel puţin atât cât a făcut el pentru (re)unirea la care a visat el.
* * *
* * *
* * *
* * *
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu